Cartile Adevarul
Edituri cărţi
Adresa de e-mail:


Parola:

(am uitat parola)



Client nou?
Creează un cont

Limba germana pentru cei mici

Doina Sandu

Limba germana pentru cei mici

Domeniu: Limbi straine

Editura: Niculescu

Autor: Doina Sandu

Colecţie: nespecificat
Număr de pagini: 224
Anul apariţiei: 2007
24,50 RON
18,38 RON

Ati economisit 6.12 lei

Limba germana pentru cei mici

DEUTSCH? EIN KINDERSPIEL!
Orice s-ar spune, germana asta este cu atât mai greu de prins, cu cât înaintezi în vârstă, ca să nu mai vorbesc despre ce se spune despre ea, c-ar fi adevărată â��chinezăâ�� printre limbile bătrânului continent. Lucrurile dau altfel de gândit dacă ne-aducem aminte c-o vorbesc însă nu mai puţin de 100 de milioane de locuitori ai Europei, din vreo şase ţări, acolo unde este şi limbă oficială.
în grup sau individual, la grădiniţă sau în primele clase, cu atuul vârstei şi-al minţii mai agere, cei mici vor afla în cartea Doinei Sandu (cadru didactic de specialitate, cu o vastă experienţă în predarea limbii germane ca limbă străină, iar în volum şi autoare a ilustraţiilor care înveselesc textele şi mobilizează în privinţa îndeplinirii sarcinilor) texte accesibile (versuri şi proză), originare sau adaptate nivelului începător şi mediu, din bibliografia germană sau cea austriacă, abordând o tematică familiară lor (familie, şcoală, prieteni, întâmplări cu plante şi animale).
Lectura este urmată de explicaţii de vocabular (Kennst du diese WĂ�rter? - cu contextualizări minimale), alunecând apoi în exerciţiu (WĂ�rter im Text verstehen - receptare raţională a principalelor cuvinte din text; WĂ�rter verbinden und auch anders verwenden - autonomie în conversaţie şi redarea scrisă), făcând posibilă fixarea şi îmbogăţirea vocabularului şi, pe calea divertismentului, sporirea bagajului de structuri gramaticale. Ilustraţiile, stimulează răspunsurile şi rezolvările, dar invită şi la colorat şi, de ce nu, la mici creaţii proprii, aşa cum textele deschid perspectiva continuării lor de către copii, a stabilirii unei comunicări cu educatorul şi, implicit, a progreselor în exprimarea în limba germană. ***


(Doina Sandu - Limba germana pentru cei mici a fost adăugat în catalogul nostru la data de 17 martie, 2012.)
0 produse
Newsletter
Abonaţi-vă gratuit la newsletterul nostru!


Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienţi | Contact | Informaţii | Hartă site

Copyright © 2019 edituri.net
Powered by webgraphic.ro